Din păcate pentru sănătatea şi salubritatea vieţii sindicale, există sindicate pentru care singura raţiune de a fi este cotizaţia membrilor pe post de ”banul văduvei”.

În încercarea disperată de a-și păstra cu orice preț membrii dezamăgiți de activitatea sindicală internă, conducătorii acestor sindicate nu pregetă să utilizeze tehnici manipulatorii perverse pentru a crea iluzii false și așteptări pe termen lung, în tentativa de a-i transforma pe sindicalişti în ”membri captivi” pe toată această perioadă.

O metodă utilizată și scoasă de curând de la naftalină este crearea artificială a unor procese prin introducerea unor acțiuni referitoare la drepturi profesionale, acțiuni prin care se mimează apărarea drepturilor membrilor, în condițiile în care problema juridică a fost soluționată deja negativ în practică de o serie de instante și se știe în mod evident că șansele de reușită sunt practic zero.

O astfel de categorie de procese ”de sezon” constă în acţiunile privind recuperarea diminuărilor salariale ale personalului bugetar cu 25%.

Această măsură a fost luată prin Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010.

Odată ce masura diminuării salariilor a fost luată prin lege, modalitatea normală și constituțională de control este prin contestarea și verificarea  constituționalității acesteia de către Curtea Constituțională.

Cum acest lucru s-a întâmplat și cum Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Deciziile nr. 872 și nr. 874 din 25 iunie 2010, prin care instanța constituțională a constatat că dispoziţiile privind diminuarea salariilor din Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt constituţionale, șansele admiterii unei acțiuni de către instanța de judecată erau compromise din start.

Deși, printr-o hotărâre judecătorească pronunțată de Tribunalul Vâlcea (Sentința civilă nr. 763/14 octombrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 3131/90/2010) s-a creat o umbră de sperantă, în ideea că instanțele românești vor găsi o soluție pentru a trece peste deciziile mai sus menționate ale Curții Constituționale și să pronunțe soluții favorabile salariaților, această speranță nu a durat foarte mult, întrucât, în recurs Curtea de Apel Pitești, prin Decizia civilă nr. 549/R-CM/24 martie 2011, a desființat această hotărâre și a respins pe fond cererea salariaților, reținând că ”…reducerea drepturilor salariale ale reclamanților a operat în mod legal, ca urmare a prevederilor Legii nr. 118/2010 ” și că ”Acestă lege, mai exact dispozițiile art. 1-8 și cele ale art. 10-17, au fost declarate constituționale prin Deciziile nr. 872 și nr. 872 din 25 iunie 2010 ”.

După desființarea hotărârii sus menționate a Tribunalului Vâlcea, de către Curtea de Apel Pitești, nicio altă instanță nu a admis vreo cerere a salariaților privind plata diferenţei dintre salariile cuvenite potrivit contractului individual de muncă şi salariile plătite efectiv ca urmare a  diminuării unilaterale a salariilor cu 25%.

Chiar și în aceste condiții, rămânea speranța că, și în situația în care toate instanțele române vor respinge cererile, atât în fond cât și în recurs, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) ”va face dreptate” și va obliga Statul Român la despăgubiri.

Această speranță a fost pulverizată de către chiar CEDO, care prin decizia de inadmisibilitate pronunţată la data de 6 decembrie 2011 în cauzele Felicia Mihăieș împotriva României (cererea nr. 44232/11) și Adrian Gavril Senteș împotriva României (cererea nr. 44605/11), a constatat neîncălcarea de către Statul Român a dispoziţiilor articolului 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenţie, sub aspectul reducerii cu 25% a salariilor, ca urmare a aplicării Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare.

Cum Curtea Europeană a Drepturilor Omului funcționează după principiul precedentului judiciar, odată cu pronunțarea acestei decizii, toate cauzele privind problema reducerii cu 25% a salariilor, care vor ajunge în fața Curții, vor avea obligatoriu aceeași soluție.

Ca atare, după momentul pronunțarii Deciziei CEDO din data de 6 decembrie 2011, promovarea unei acțiuni care să aibă ca obiect recuperarea diferenţei de 25% devine inutilă, neputând avea o finalitate practică.

Așa fiind, se naște întrebarea care este motivația pentru care unele organizații sindicale irosesc resurse financiare (cotizaţiile membrilor), umane și de timp pentru a promova acțiuni care nu au absolut nicio șansă de a fi admise, iar răspunsul nu poate fi decât unul singur…avariția, lăcomia de bani şi setea de câstig a conducerilor acestora.

Acești băcani ai sindicalismului, pentru care membrii de sindicat sunt doar niște prelungiri inutile ale cotizațiilor pe care le aduc, nu vor decât să creeze iluzia câștigării unor drepturi și așteptări pe termen cât mai lung și astfel să ”ancoreze” membrii de sindicat pe toată această perioadă.

Nu contează că totul e o minciună livrată cu bună știință sub forma unei promisiuni, nu contează că membrul simplu de sindicat nu va câștiga nimic și nu contează că la un moment dat se va vedea ca a fost o simplă iluzie. Important este ca astăzi să încaseze cotizația, să întrețină iluzia, iar mâine vor găsi altă iluzie de vândut pe post de speranță legitimă.

Ca organizație sindicală responsabilă, SEMPER LEX nu poate decât să prezinte adevărul în starea lui cea mai pură și să aibă încredere în discernământul membrilor și potențialilor membri de sindicat și în faptul că aceștia nu vor marșa la manevre manipulatorii imorale și cu potențiale conotații penale.