Descarca adeziunea Semper Lex

H.G. nr. 250 din 08.05.1992 privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor din administratia publica

Guvernul României

 

Hotărâre nr. 250 (r1) din 08/05/1992

Republicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 118 din 13/06/1995

privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare


CAPITOLUL I
Concediul de odihnă

   Art. 1. – (1) Salariaţii din administraţia publică au dreptul, în fiecare an calendaristic, la un concediu de odihnă plătit, cu o durată de 21 sau 25 zile lucrătoare, în raport cu vechimea lor în muncă, după cum urmează:

   Vechimea în muncă      Durata concediului
   ─────────────────      ──────────────────                                    
   - până la 10 ani       21 zile lucrătoare
   - peste 10 ani         25 zile lucrătoare

(2) Salariaţii din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare au dreptul, în fiecare an calendaristic, la un concediu de odihnă plătit, cu o durată de 18-25 zile lucrătoare, în raport cu vechimea în muncă, după cum urmează:

   Vechimea în muncă      Durata concediului
   ─────────────────      ──────────────────
   - până la 5 ani        18 zile lucrătoare
   - între 5 şi 15 ani    21 zile lucrătoare                                    
   - peste 15 ani         25 zile lucrătoare

(3) Pentru tinerii în vârstă de până la 18 ani, durata concediului de odihnă este de 24 de zile lucrătoare. La stabilirea duratei concediului de odihnă se ia în considerare vârsta pe care aceşti tineri au avut-o la data de 1 ianuarie din anul calendaristic respectiv.

(4) Personalul din activitatea de cercetare ştiinţifică atestat, încadrat în unităţile bugetare, are dreptul la un concediu de odihnă plătit, stabilit în raport cu vechimea în muncă, după cum urmează:

– 24 zile lucrătoare pentru salariaţii cu o vechime în muncă de până la 5 ani;

– 26 zile lucrătoare pentru salariaţii cu o vechime în muncă de 5-15 ani;

– 28 zile lucrătoare pentru salariaţii cu o vechime în muncă de peste 15 ani.

Art. 2. – Salariaţii care sunt încadraţi în posturi cu fracţiuni de normă (4 sau 6 ore pe zi) au dreptul la concediu de odihnă cu durată integrală stabilită potrivit art. 1, corespunzător vechimii în muncă.

Art. 3. – (1) Salariaţii care îndeplinesc prin cumul, pe lângă funcţia de bază, cu o normă întreagă, o altă funcţie, au dreptul la concediul de odihnă plătit numai de la unitatea în care au funcţia de bază. Unitatea în care salariaţii cumulează le va acorda, la cerere, un concediu fără plată pentru zilele de concediu de odihnă primite de la cealaltă unitate.

(2) Salariaţii care sunt încadraţi cu jumătate de normă la două unităţi au dreptul la concediu de odihnă la ambele unităţi, proporţional cu timpul lucrat.

(3) Salariaţii care cumulează, la unităţi diferite, fracţiuni de normă care depăşesc o normă întreagă, îşi aleg unităţile de la care beneficiază de concediu de odihnă, în aşa fel încât drepturile cuvenite potrivit acestuia să nu depăşească pe cele cuvenite salariaţilor încadraţi cu o normă întreagă.

Art. 4. – (1) Vechimea în muncă ce se ia în considerare la determinarea duratei concediului de odihnă este aceea pe care salariaţii o împlinesc în cursul anului calendaristic pentru care li se acordă concediul, stabilită potrivit Legii nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţa socială.

(2) Pentru salariaţii care se încadrează în muncă în timpul anului, durata concediului de odihnă se va stabili proporţional cu perioada lucrată de la încadrare la sfârşitul anului calendaristic respectiv, în raport cu vechimea în muncă stabilită potrivit alin. (1).

Art. 5. – (1) Salariaţii care au lipsit de la serviciu întregul an calendaristic, fiind în concediu medical sau în concedii fără plată acordate potrivit art. 25 alin. (3), nu au dreptul la concediul de odihnă pentru acel an.

(2) În cazul în care perioadele de concedii medicale şi de concedii fără plată prevăzute la art. 25 alin. (3), însumate, au fost de 12 luni sau mai mari şi s-au întins pe 2 sau mai mulţi ani calendaristici consecutivi, salariaţii au dreptul la un singur concediu de odihnă, acordat în anul reînceperii activităţii, în măsura în care nu a fost efectuat în anul în care s-a ivit lipsa de la serviciu pentru motivele prevăzute la alin. (1).

Art. 6. – (1) Concediul de odihnă se efectuează în fiecare an calendaristic, integral sau fracţionat.

(2) Concediul de odihnă poate fi fracţionat, la cererea salariatului, cu condiţia ca una dintre fracţiuni să nu fie mai mică de 15 zile lucrătoare.

Art. 7. – (1) Pe durata concediului de odihnă, salariaţii au dreptul la o indemnizaţie calculată în raport cu numărul de zile de concediu înmulţite cu media zilnică a salariului de bază, sporului de vechime şi, după caz, indemnizaţiei pentru funcţia de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.

(2) Media zilnică a veniturilor prevăzute la alin. (1) se stabileşte în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu.

(3) Pentru salariaţii încadraţi cu fracţiuni de normă, indemnizaţia de concediu de odihnă se calculează avându-se în vedere veniturile prevăzute la alin. (1), cuvenite pentru fracţiunea sau fracţiunile de normă care se iau în calcul.

(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică şi în cazul efectuării concediului restant din anul 1991.

(5) Indemnizaţia de concediu de odihnă se plăteşte cu cel puţin 5 zile înaintea plecării în concediu.

Art. 8. – (1) Conducerea unităţii are obligaţia să ia măsurile necesare pentru ca salariaţii să efectueze, în fiecare an calendaristic, concediile de odihnă la care au dreptul.

(2) Persoanele care nu au efectuat, integral sau parţial, concediul de odihnă în anul calendaristic respectiv, cu excepţia celor care, conform programării sau reprogramării, au început concediul de odihnă în luna decembrie şi îl continuă în luna ianuarie a anului următor, vor primi o despăgubire egală cu indemnizaţia de concediu calculată în raport cu numărul de zile de concediu neefectuate, înmulţit cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime şi, după caz, a indemnizaţiei pentru funcţia de conducere, luate împreună, corespunzătoare lunii decembrie.

Despăgubirea prevăzută mai sus, acordată în baza art. 111 din Codul muncii, urmează a fi suportată de cel din vina căruia nu s-a efectuat concediul de odihnă.

(3) Nu există vină şi deci nu se impută despăgubirea plătită salariaţilor care s-au aflat în următoarele situaţii:

a) au fost reţinuţi la serviciu, existând în acest sens o dispoziţie scrisă a conducerii unităţii sau instituţiei, după caz, cu acordul ordonatorului principal de credite. În cazul miniştrilor şi al altor conducători ai instituţiilor de specialitate ale administraţiei publice centrale, aprobarea se dă de primul ministru;

b) nu au putut efectua concediul de odihnă programat sau reprogramat în ultimele două luni ale anului, întrucât în această perioadă au fost în concediu medical;

c) s-au aflat în una dintre situaţiile prevăzute la art. 10.

Modificat de Ordonanţă nr. 29 din 18/08/1995 Articolul 4 la 30/08/1995

Art. 9. – (1) Programarea concediilor de odihnă se va face la sfârşitul anului, pentru anul următor, de către conducerea unităţii, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor.

(2) La programarea concediilor de odihnă ale salariaţilor, conducerea unităţii va ţine seama, în măsura în care este posibil, şi de specificul activităţii celuilalt soţ.

Art. 10. – (1) Programarea concediilor de odihnă va fi modificată, la cererea salariatului, în următoarele cazuri:

a) salariatul se află în concediu medical;

b) salariata cere concediu de odihnă înainte sau în continuarea concediului de maternitate;

c) salariatul este chemat să îndeplinească îndatoriri publice;

d) salariatul este chemat să satisfacă obligaţii militare, altele decât serviciul militar în termen;

e) salariatul urmează sau trebuie să urmeze un curs de calificare, recalificare, perfecţionare sau specializare, în ţară ori în străinătate;

f) salariatul are recomandare medicală pentru a urma un tratament într-o staţiune balneoclimaterică, caz în care data începerii concediului de odihnă va fi cea indicată în recomandarea medicală;

g) salariata se află în concediu plătit pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 1 an.

(2) Programarea concediului de odihnă poate fi modificată de conducerea unităţii, dacă salariatul solicită acest lucru.

Art. 11. – (1) Dacă în timpul concediului de odihnă intervine una dintre situaţiile menţionate la art. 10 alin. (1) lit. a), c), d) şi e), efectuarea acestuia se întrerupe.

(2) Efectuarea concediului de odihnă se întrerupe în cazul în care salariata intră în concediu pentru maternitate, precum şi în cazul în care salariatul este rechemat, prin dispoziţia scrisă a conducerii unităţii, numai pentru nevoi de serviciu neprevăzute, care fac necesară prezenţa salariatului în unitate. În situaţia rechemării, cei în cauză au dreptul la rambursarea cheltuielilor de transport şi a cheltuielilor legate de efectuarea concediului în altă localitate, egale cu sumele cheltuite pentru prestaţia de care nu au mai putut beneficia din cauza rechemării.

(3) Pentru cazurile de întrerupere a concediului, menţionate la alin. (1) şi (2), salariaţii au dreptul să efectueze restul zilelor de concediu după ce au încetat situaţiile respective sau, când aceasta nu este posibilă, la data stabilită printr-o nouă programare în cadrul aceluiaşi an calendaristic.

Art. 12. – (1) În cazul în care concediul început la o anumită dată este întrerupt, indemnizaţia nu se restituie. În această situaţie se va proceda la regularizarea plăţilor în raport cu indemnizaţia de concediu aferentă zilelor de concediu neefectuat şi cu salariul cuvenit salariatului pentru perioada lucrată după întreruperea concediului, sau cu drepturile cuvenite pe această perioadă, după caz, potrivit legii.

(2) La data programată pentru efectuarea părţii restante a concediului de odihnă se acordă salariatului indemnizaţia de concediu cuvenită pentru această parte, în condiţiile prezentei hotărâri.

Art. 13. – (1) Concediul de odihnă cuvenit salariaţilor detaşaţi la alte unităţi se acordă de unităţile la care aceştia îşi desfăşoară activitatea.

(2) Salariaţii detaşaţi la o altă unitate având sediul în altă localitate au dreptul la rambursarea cheltuielilor de transport dus şi întors, din localitatea unde sunt detaşaţi în localitatea unde se află unitatea la care sunt angajaţi, pentru cazul în care concediul se efectuează în timpul detaşării.

Art. 14. – (1) În cazul în care, după ce salariatul a efectuat concediul de odihnă, contractul său de muncă a încetat din motivele prevăzute la art. 130 alin. (1) lit. i), j), k), l) şi art. 135 din Codul muncii, acesta este obligat să restituie unităţii partea din indemnizaţia de concediu corespunzătoare perioadei nelucrate din anul pentru care i s-a acordat acel concediu.

(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică:

a) salariaţilor care au desfăcute contractele de muncă în baza art. 135 din Codul muncii, din cauza stării sănătăţii, constatată prin certificat medical, iar unitatea nu le-a putut oferi o altă muncă corespunzătoare stării sănătăţii şi calificării profesionale;

b) femeilor care au desfăcute contractele de muncă în baza art. 135 din Codul muncii, pentru creşterea şi îngrijirea copilului în vârstă de până la 7 ani;

c) salariaţilor pentru care, după desfacerea contractului de muncă în temeiul art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii, a intervenit achitarea, anularea urmăririi penale sau încetarea procesului penal ori a urmăririi penale.

(3) Concediul de odihnă neacordat salariaţilor transferaţi, de către unitatea de la care s-a efectuat transferarea, se va acorda acestora de unitatea la care au fost transferaţi. Indemnizaţia de concediu va fi suportată de către cele două unităţi, proporţional cu timpul lucrat la fiecare dintre acestea în cursul anului calendaristic respectiv; în acelaşi mod se va proceda şi în cazul în care concediul de odihnă a fost efectuat înainte de transferare.

Art. 15. – (1) Concediile de odihnă neefectuate, cuvenite salariaţilor cărora le-a încetat contractul de muncă, vor fi compensate în bani. Sumele cuvenite sunt egale cu indemnizaţia de concediu aferentă perioadei efectiv lucrate.

(2) Au dreptul la compensarea în bani a concediului de odihnă cuvenit pentru perioada lucrată de la începutul anului calendaristic şi salariaţii chemaţi să-şi satisfacă serviciul militar în termen.

(3) În cazul decesului salariatului, suma reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat se va acorda membrilor săi de familie – soţ, copii, părinţi.

Art. 16. – Orice convenţie prin care se renunţă în total sau în parte la dreptul la concediu de odihnă este interzisă.

Art. 17. – Modul de efectuare a concediului de odihnă cuvenit personalului didactic se va stabili de Ministerul Învăţământului, iar pentru personalul trimis în misiune permanentă în străinătate, de către Ministerul Afacerilor Externe.

A se vedea Ordin nr. 3251 din 12/02/1998 la 20/07/1998

   CAPITOLUL II
Concediul de odihnă suplimentar

   Art. 18. – (1) În afara concediului de odihnă, prevăzut la art. 1, salariaţii din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, care prestează munci grele, periculoase sau vătămătoare, ori lucrează în locuri de muncă în care există astfel de condiţii, stabilite potrivit Legii nr. 31/1991, au dreptul în fiecare an calendaristic la un concediu de odihnă suplimentar, cu o durată cuprinsă între 3-10 zile lucrătoare.

(2) Salariaţii nevăzători şi cei încadraţi în grade de invaliditate beneficiază de drepturile de concediu de odihnă suplimentar prevăzute la art. 2 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 6/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor.

(3) Concediile de odihnă acordate potrivit art. 1 din această hotărâre se cumulează cu cele stabilite la alin. (1) sau, după caz, la alin. (2) din prezentul articol.

Art. 19. – Stabilirea categoriilor de personal, a activităţilor şi a locurilor de muncă pentru care se acordă concediu de odihnă suplimentar, precum şi existenţa condiţiilor de muncă vătămătoare, grele sau periculoase se fac potrivit prevederilor art. 2 şi art. 3 alin. 1 din Legea nr. 31/1991.

Art. 20. – În cazul în care salariatul, potrivit programării, a efectuat integral concediul de odihnă suplimentar cuvenit şi ulterior, în cursul aceluiaşi an calendaristic pentru care a primit acel concediu suplimentar, nu mai lucrează în condiţii deosebite, nu este obligat să restituie unităţii cota-parte din indemnizaţia primită, aferentă timpului nelucrat din acel an calendaristic.

Art. 21. – (1) Pe baza criteriilor şi a determinărilor făcute în condiţiile art. 19, durata efectivă a concediului suplimentar de odihnă se aprobă după cum urmează:

– de miniştrii sau de conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu avizul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, pentru salariaţii din aparatul propriu şi din unităţile subordonate;

– de prefectul judeţului, cu avizul Departamentului pentru Administraţie Publică Locală, pentru salariaţii aparatului prefecturii;

– de consiliul judeţean sau local, pentru salariaţii din serviciile publice judeţene, respectiv locale, precum şi din unităţile subordonate;

– de consiliul de administraţie al regiei autonome cu specific deosebit, cu avizul ministerului de resort, pentru salariaţii din aceste unităţi;

– de conducătorul instituţiilor publice bugetare neguvernamentale, pentru salariaţii din aparatul propriu şi unităţile bugetare subordonate.

Art. 22. – Pentru salariaţii din ministere, alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi din celelalte unităţi bugetare, trimişi să lucreze în străinătate, în ţări cu climă greu de suportat, durata efectivă a concediului de odihnă suplimentar, diferenţiat pe ţări şi zone geografice, se aprobă, în limitele prevăzute de art. 18 alin. (1), de miniştrii sau secretarii de stat, şefi ai departamentelor subordonate Guvernului, cu avizul Ministerului Sănătăţii şi al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.

Art. 23. – Prevederile cuprinse la cap. I din această hotărâre se aplică în mod corespunzător şi salariaţilor care beneficiază de concedii de odihnă suplimentare.

   CAPITOLUL III
Concediul plătit pentru evenimente familiale deosebite

   Art. 24. – (1) În afara concediului de odihnă, salariaţii din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare au dreptul la zile de concediu plătite, în cazul următoarelor evenimente familiale deosebite:

a) căsătoria salariatului – 5 zile;

b) naşterea sau căsătoria unui copil – 3 zile;

c) decesul soţului sau al unei rude de până la gradul II a salariatului – 3 zile.

(2) Concediul plătit, prevăzut la alin. (1), se acordă, la cererea solicitantului, de conducerea unităţii. Indemnizaţiile cuvenite se stabilesc potrivit art. 7 alin. (1).

   CAPITOLUL IV
Concediul fără plată

   Art. 25. – (1) Salariaţii din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare au dreptul la concedii fără plată, a căror durată însumată nu poate depăşi 90 de zile lucrătoare anual, pentru rezolvarea următoarelor situaţii personale:

a) susţinerea examenului de bacalaureat, a examenului de admitere în instituţiile de învăţământ superior, curs seral sau fără frecvenţă, a examenelor de an universitar, cât şi a examenului de diplomă, pentru salariaţii care urmează o formă de învăţământ superior, curs seral sau fără frecvenţă;

b) susţinerea examenului de admitere la doctorat, a examenelor de doctorat sau a tezei de doctorat, în cazul salariaţilor care nu beneficiază de burse de doctorat;

c) prezentarea la concurs în vederea ocupării unui post în altă unitate.

(2) Salariaţii au dreptul la concedii fără plată, fără limita prevăzută la alin. (1), în următoarele situaţii:

a) îngrijirea copilului bolnav în vârstă de peste 3 ani, în perioada indicată în certificatul medical; de acest drept beneficiază atât mama salariată, cât şi tatăl salariat, dacă mama copilului nu beneficiază, pentru aceleaşi motive, de concediu fără plată;

b) tratament medical efectuat în străinătate pe durata recomandată de medic, dacă cel în cauză nu are dreptul, potrivit legii, la indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă, precum şi pentru însoţirea soţului sau, după caz, a soţiei ori a unei rude apropiate – copil, frate, soră, părinte, pe timpul cât aceştia se află la tratament în străinătate -, în ambele situaţii cu avizul obligatoriu al Ministerului Sănătăţii.

(3) Concedii fără plată pot fi acordate şi pentru interese personale, altele decât cele prevăzute la alin. (1) şi (2), pe durate stabilite prin acordul părţilor.

Art. 26. – (1) Pe durata concediilor fără plată, persoanele respective îşi păstrează calitatea de salariat.

(2) Concediile fără plată acordate în condiţiile art. 25 alin. (1) lit. a) nu afectează vechimea în muncă.

   CAPITOLUL V
Dispoziţii finale

   Art. 27. – Pe durata concediilor plătite nu pot fi încadrate alte persoane, urmând ca sarcinile de serviciu ale titularilor posturilor să fie redistribuite.

Art. 28. – Pe durata concediilor fără plată mai mari de 30 de zile lucrătoare se pot încadra alte persoane cu contracte de muncă pe durată determinată.

 

H.G. nr. 250 din 08.05.1992 privind concediul de odihna ai alte concedii ale salariatilor din administratia publica