Descarca adeziunea Semper Lex

Ce salarii vor obține funcționarii din administrația locală în următorii cinci ani

Noua lege a salarizării bugetare a intrat în vigoare la 5 iulie și stabilește, printre altele, ce salarii vor primi funcționarii publici din administrația locală. Primele creșteri importante vor fi înregistrate la începutul anului viitor, când salariile vor crește cu 25%. În cazul acestor bugetari, salariile maxime urcă puțin peste 8.000 de lei, dacă vorbim de funcții de conducere, în timp ce funcțiile de execuție ajung la 5.000 de lei (ca valori brute).

Legea salarizării unitare a intrat în vigoare sâmbăta trecută, însă intrarea sa în vigoare nu a venit la pachet și cu măriri salariale pentru administrația locală. Potrivit prevederilor din Legea nr. 153/2017, măriri importante se înregistrează în ianuarie 2018, când salariile cresc cu 25% pentru aproape toți bugetarii.

Până la 31 decembrie, salariile se mențin la același nivel ca în iunie 2017, iar cei care beneficiau deja de drepturi de hrană și tichete de masă le vor primi în continuare. Abia din ianuarie 2018, salariile din administrația publică ar primi o mărire de 25% față de nivelul din decembrie anul acesta. Totuși, legea prevede o excepție pentru funcționarii din aparatul propriu al consiliilor județene, locale, primăriilor și din serviciile publice din subordinea lor:

„Pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale «Administraţie» din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării şi consilii locale şi din serviciile publice din subordinea acestora, salariile de bază se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, în urma consultării organizaţiei sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor, scrie în lege în ceea ce privește această categorie de funcționari publici. Aici, salariile sunt stabilite de ordonatorul de credite, fără să se treacă peste nivelul indemnizației lunare a viceprimarului sau a vicepreședintelui consiliului județean.

Din ianuarie 2018 și până în 2022, salariile ar urma să crească anual, până când se ating țintele adoptate (întregul capitol privitor la salarizarea funcționarilor publici de la nivel central și local este anexat acestui articol). Nu se fac însă promisiuni exacte și nu se dau procente decât pentru luna ianuarie (și martie, pentru medici și dascăli), urmând ca măririle următoare să se facă prin legi bugetare anuale.

Notă: Toți cei interesați să vadă ce bani primesc bugetarii care ocupă o anumită funcție vor avea acces la o listă publicată de instituția sau autoritatea unde se încadrează funcția respectivă. Legea nr. 153/2017 aduce în sarcina autorităților publice o obligație de transparentizare a veniturilor, despre care vă povesteam mai multe aici. Primele astfel de liste ar trebui publicate în luna septembrie.

Ținte salariale pentru anul 2022

Așa cum spuneam la început, se primește o mărire salarială de 25% la începutul anului viitor. Funcționarii publici din unitățile teritoriale vor avea parte de măriri graduale, în fiecare an, până când vor atinge țintele propuse în Legea nr. 153/2017. La aceste ținte ne vom referi în cele ce urmează.

În ordinea prevăzută de actul normativ, ne uităm mai întâi la salariile pentru funcțiile de conducere din unitățile teritoriale. Spre exemplu, un director general (studii superioare) va avea 7.282 lei pentru gradul I și 8.072 lei pentru gradul II. Foarte aproape de aceste ținte se află și inspectorii de stat – un inspector general de stat va avea în 2022 un salariu de 7.546 lei pentru gradul II. Un arhitect șef la nivel de oraș va avea 6.229 lei pentru gradul I, iar un șef de oficiu va avea cel mult 6.580 lei.

În cazul funcțiilor generale de execuție, lucrurile stau în felul următor: un auditor asistent va obține 4.345 lei și va ajunge până la 5.008 lei, dacă e în grad superior. Un consilier debutant va primi 3.950 lei, în timp ce unul superior va primi 4.905 lei. Aceleași ținte salariale sunt prevăzute și pentru consilierii juridici, fără a se face o diferență între aceștia și consilierii obișnuiți. Cât despre referenții de specialitate, aceștia vor primi 4.216 lei pentru gradul superior, spre exemplu.

Cât despre funcțiile specifice de execuție, iată câteva exemple: un inspector de muncă principal va avea 4.561 lei în 2022, iar un comisar în grad de asistent va obține 4.216 lei, dacă are studii superioare, în timp ce unul cu studii medii va avea 3.750 lei ca asistent.

Într-o analiză mai țintită, iată cum stă situația salarială într-un birou de cadastru și publicitate imobiliară: pentru un șef de birou, legea prevede un salariu de 8.247 lei (gradul I) și 9.125 lei (gradul II). Un consilier debutant dintr-un astfel de birou local ar avea 3.950 lei în 2022, iar un registrator de carte funciară de la 4.647 lei la 6.580 lei, în funcție de grad. Tot aici, un consilier de cadastru debutant va avea 3.950 lei, iar nu departe se va afla și un arhivar debutant – 3.610 lei.

Atenție! Toate salariile prezentate mai sus sunt stabilite ca valori brute.

Sporuri și salarizări pentru situații speciale

La capitolul sporuri, funcționarii publici din administrația locală beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază, dacă lucrează în condiții periculoase sau vătămătoare.

În continuare, se prevede că cei care stau temporar pe o funcție de conducere primesc salariul corespunzător acesteia. Similar, dacă sunt mutați sau transferați în alt compartiment, ei primesc salariul pentru poziția pe care o ocupă prin mutare/transfer.

De asemenea, funcționarii publici au dreptul la următoarele:

  •   indemnizaţiile stabilite pentru activităţi suplimentare la care sunt desemnaţi să participe în cadrul unor comisii organizate în condiţiile legii;
  •   alte drepturi care nu sunt de natură salarială, stabilite în condiţiile legii.

În fine, funcționarii publici redistribuiți au dreptul la salariul de bază pentru funcția pe care vor fi redistribuiți (funcționarii redistribuiți sunt cei care se află „pe tușă”, în sensul că au fost eliberați din funcția publică și se află în corpul de rezervă al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, așteptând să ocupe o nouă funcție).

De asemenea, să nu uităm că noua lege prevede și cum vor putea fi recompensați funcționarii cu rezultate deosebite. Ei vor putea primi premii de excelență în bani, însă de cel mult 2.900 de lei într-un an (adică de două ori valoarea unui salariu minim brut, a cărui valoare e 1.450 de lei).

 

 

Sursa: http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_45943/Ce-salarii-vor-ob%C8%9Bine-func%C8%9Bionarii-din-administra%C8%9Bia-local%C4%83-in-urm%C4%83torii-cinci-ani.html